Despre centru

Image

Povestea noastră

Povestea Diet Ethic a început în anul 2014, când influențați categoric - sperăm definitiv - de un diagnostic de limfom, am adus modificări semnificative stilului nostru de viața. Ghidați în primă fază de teamă, mai apoi de conștientizare, am adoptat o dietă îmbunătățită. Am ajuns la vremea respectivă să diversificăm atât de mult dieta noastră, încat pur și simplu devenise un mod de a fi, acela de a experimenta diverse alimente, rețete, modele dietetice. Motivația a fost boala, pentru ca mai apoi să devină determinarea de a continua, datorită stării de vitalitate ce venise o dată cu noua abordare dietetică. Totul s-a petrecut complementar tratamentelor existente, iar optimizările de tip alimentar le mai facem și azi, însă magnitudinea lor nu se apropie schimbării radicale din anul 2014. O dată cu diagnosticul și dieta îmbunătățită, a apărut firesc dorința de informare suplimentară, iar din cititor începător în domeniul nutriției, am ajuns ca în anul 2016 să încep un program de studii universitare, mai apoi postuniversitare de profil. După aproape 8 ani de la diagnostic și 5 ani de pregătire universitară aleg să continui pe drumul acesta.

Conceptul Diet Ethic s-a născut din ignoranță, din convențional, din lipsa unei gândiri critice adresate propriei persoane mai degrabă, în pofida altora. Mesajul ce dorim să-l transmitem se referă la atitudinea proactivă față de starea proprie de sănătate, se referă la respectul ce trebuie să-l oferi propriei persoane și implicit propriului corp, se referă la prevenție, se referă la tine. Niciodată nu e prea tâziu să acționezi! De asemenea, ne vom strădui în permanență pentru ca această componentă etică, a Diet Ethic, să ne ghideze. Din punct de vedere psihologic, unii specialiști consideră, că trebuie să avem un sens major - îndepărtat al vieții - care să fie compus la rândul lui din sensuri mai mici, apropiate ca unitate de timp. Din acest punct de vedere subiectiv, Diet Ethic dă sens vieții de pacient oncologic.

În ceea ce privește oportunitățile existente, Diet Ethic vă aduce câteva componente reunite sub același acoperiș:

  • educație nutrițională printr-o consiliere adecvată și împărtășirea informațiilor nutriționale fundamentate
  • servicii de consultație și diagnostic nutrițional
  • un magazin bine aprovizionat, cu hrană și produse de bună calitate
  • o asociație non-profit în domeniul sănătății

Vă mulțumim!


Romeo Floris Iacob, August 2021